Criza financiară a lovit serios clubul din Ghencea. Inaugurată la finalul lui 2008, Academia de Fotbal a roș-albaștrilor a intrat în restructurare. Președintele Argăseală a convocat în urmă cu două zile o ședință cu tehnicienii de la școala de fotbal, cărora le-a comunicat că trebuie să-și caute de lucru în altă parte.
De la înființare și până în acest moment, patronul Becali a anunțat că a investit peste un milion de euro în sectorul juvenil. Din cauza lipsei lichidităților, latifundiarul a decis să renunțe la Academie și l-a împuternicit pe Argăseală să se ocupe personal de această problemă.
„Argăseală a zis că vrea să facă economii”
Într-un discurs fulger, ce nu a durat mai mult de zece minute, Argăseală i-a anunțat pe șefii de la copii și juniori că zilele următoare vor avea o nouă discuție, în care va comunica și numele celor ce vor fi concediați.
„Președintele nu a zis mare lucru, doar că vrea să facă economii și că vor fi dați afară mulți antrenori. A spus că zilele următoare va oferi și nume, momentan ne-a lăsat în ceață, ne-a pus doar să comunicăm cât timp avem disponibil pentru a antrena”, a declarat un participant la discuție. ProSport a aflat planul de criză al președintelui stelist: din 12 grupe de copii și juniori vor rămâne doar șase, iar din 20 de antrenori, vor fi păstrați doar cinci. Supraviețuitorii vor trebui însă să se ocupe de mai mult de o grupă, ca până acum.
Cinci grupe sunt necesare pentru licențiere
Măsurile luate de Becali ar fi fost și mai drastice, dacă nu ar fi intervenit problema licenței: „Dacă era după Becali, ar fi desființat tot, însă clubul nu mai putea primi licența. Din acest motiv au păstrat șase, acum fiind aproape de limita de cinci”, a dezvăluit o altă sursă din club. La capitolul concedieri vor intra preparatorii fizici și doctorii.
„Clubul va da afară și foarte mulți copii de la aceste centre, nu mai sunt bani! Patronul nu mai poate ține această Academie. Păcat, vor pleca mulți copii valoroși”, a punctat și o altă sursă din conducere.
Ce spuneau steliștii la înființarea centrului
Argăseală: „Vrem să dăm fotbalului românesc câteva nume mari”
Imediat ce a fost înființată Academia, președintele Argăseală radia de optimism și spera ca aceasta să dea nume mari fotbalului românesc: „Este foarte important pentru noi să avem o astfel de școală la Steaua. Vrem să dăm fotbalului românesc câteva nume mari. Am luat modelul celor de la Lyon, pentru a înființa o școală cât mai bună”, a declarat oficialul stelist.
Becali: „Voi furniza jucători doar pentru Steaua, nu și pentru națională”
După inaugurarea centrului, fiind impresionat și de jocul Rusiei la Euro 2008, latifundiarul Becali anunța că va implementa în Ghencea modelul folosit la acea vreme de Hiddink, bazat pe strategia școlii de fotbal a câștigatoarei Cupei UEFA, Zenit Sankt Petersburg: „Am văzut echipa Rusiei și ce au făcut ei prin acea școală de fotbal de la Sankt-Petersburg. Ambiția mea este să fac o academie de fotbal asemănătoare, care în șase-șapte ani să furnizeze jucători. Voi furniza jucători doar pentru Steaua, nu și pentru națională”, declara la acea vreme Gigi Becali.
S-a investit un milion de euro
Conducătorul din Pipera a oferit mână liberă angajaților pentru a aduce cei mai buni tineri fotbaliști din țară. Totalul investițiilor în acest centru se ridică, conform spuselor lui Becali, la peste un milion de euro. Printre acești tineri fotbaliști a fost adus și puștiul Florentin Matei, pe care patronul a plătit 75.000 de euro, deși el avea doar 15 ani, oferindu-i un salariu de aproximativ 3.000 de euro pe lună.
Jurcă se întoarce în Regie
După discuția din urmă cu două zile cu președintele Argăseală, Cornel Jurcă a luat deja legătura cu Vasile Șiman pentru a se întoarce la Sportul Studențesc. Jurcă a fost transferat în Ghencea odată cu inaugurarea Academiei de Fotbal și ocupa postul de coordonator al antrenorilor de la centrul de copii și juniori. Reputatul tehnician de copii și juniori este recunoscut în lumea fotbalului pentru că a descoperit talente precum Dacian Varga, Mazilu, Gigel Bucur ori Costin Lazăr.
Părerea mea e că fiecare antrenor ar trebui să aibă o singură grupă. S-ar face o mare greșeală dacă s-ar amesteca! Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
Dacă Academia de Fotbal a Stelei va renunța la șase din cele 12 grupe, înseamnă că va face grupe de elită Ilie Dumitrescu, fost jucător Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER